Monday, 10 September 2012
asimptote la conversaţie
comunicarea nu este o disciplină teoretică,
precum nici retorică,
dar cu siguranţă o putem transpune sub altă formă.
am învăţat, deci, că în comunicare e nevoie
de un cmmmc-
consens minim de mesaje şi motive coabitante,
de un divizor comun
care nu ne da voie să ne separăm complet
şi de o variabilă necunoscută
ce poate fi explorată oricând.
stau de partea cealaltă a mesei,
dar ne aflăm în planuri diferite.
o ază ne taie transversal,
paralelă cu subiectul nostru de discuţie şi,
surprinzător,
cu fiecare dintre noi în parte.
îmi dau seamă că suntem nişte numere prime,
diferite de calitatea noastră de oameni unici.
ne împărţim constant unii la alţii
şi rezultatul este mereu un rest în perioadă,
care nu ne permite să ajungem la un rezultat final.
şi iată-mă studentă la comunicare,
gândind în multipli comuni
şi icsi necalculati,
dandu-mi seamă că poate
matematica era punctul nostru comun
înainte să devenim paraleli.
Saturday, 8 September 2012
dependentă de nimic anume
câteodată se cer inventați termeni noi
care nu par a se potrivi în vechile legi ale rațiunii.
însă acum, contemporani, inestetici și anomici
ne permitem luxul iraționalității,
așa că mă lăfăi în acest privilegiu
de a fi ceea ce nu trebuie
când nu trebuie
în moduri surprinzătoare
și inventez un termen nou.
se va numi "simbioză unilaterală".
analiza morfosintactică este inutilă
precum și despărțirea în silabe
sau descifrarea sensului artistic.
de fapt, nu e vorba decât de un paroxism
al nevoii,
care se definește prin el însuși
într-un cerc infinit de absurdități.
eu și tu se continuă
într-un tine și mine
care se completează inegal și asimetric
fără vreo finalitate conclusivă
sau vreo formă descriptibla.
acești eu și tu în prelungire
amețesc în completare.
chiar dacă se leagă unul de celălalt
și parcurg același drum,
par a se lovi cap în cap.
căci din când în când, trebuie să schimbi sensul
ca să nu amețești.
dar asta uităm să facem
de fiecare dată.
Subscribe to:
Posts (Atom)