Wednesday 6 May 2009

Am ratat.


Dar mie nu-mi pasa de tine,
iar tie,
tie nu-ti pasa de nimic, nu-i asa?

E o tacere trista
din care inteleg mult mai multe
decat din vorbele tale
pe care le arunci, fara sens,
fara sa-ti pese,
fara nimic.

Dar asa esti tu, nu?

E momentul sa te intorci cu spatele,
sa faci trei pasi,
sa ramai acolo si sa asculti.

Auzi?
Nu, prostule, nu iti cer sa asculti tacerea.

Uita-te in jos, vezi??
Pamant,da. nimic mai mult??

Te intorci si ma privesti uimit?
Crezi ca e inca o poezie in care
scriu regrete,
imi descarc ganduri,
toate pentru tine?

Uita-te in jur,
In mintea mea esti intr-o camera goala,
e negru.
esti singur.
poti sa te simti cum vreau eu,
ma joc doar.
Poti face orice, dar numai nu
ceea ce n-ai stiut niciodata sa faci.

Nu sunt coerenta?
Poate nu ma intelegi, poate sunt nebuna,
poate imi place absurdul
si vreau sa te fac astronaut.

Te intorci si iesi.
camera e neagra, usa e inchisa.
dar eu tot aud.
Pasii tai au un ecou pe care nu-l vreau,
intelegi??

Si camera e goala, si e intuneric.
nu se aude nimic, dar urmele tale sunt acolo.
erau acolo dinainte sa pleci.

Nu sunt cum vrei?
nu zambesc frumos,
nu promit sa fiu acolo
(desi as fi)
nu stiu sa te iert
asa cum vrei tu?

Si totusi ai plecat
si n-ai spus nimic
despre camera neagra,
nici macar despre cum e in spatiu.

Dar asa esti tu,nu?

Si ma joc.
Camera neagra se umple de urme,
ecourile stau gravate in pereti,
poezia toata e un cliseu,
povestea o minciuna.

Si totusi…
Poate asa sunt eu,nu?
(inca n-am invatat. mai multe filme vechi.)