Gaura din stomac

 în București e un război
 de umbrele
 și coincidențe.
 oamenii își vorbesc mai mult
 decât de obicei-
 "Dom'le, nu te uiți pe unde mergi?"
 "Iaaaa mai du-te-n..."
 "Îmi scoți ochii, tu nu gândești?"
 Pe mine (studenta la comunicare)
 mă bucură
 să văd atâta conversație-
 unilaterală,
 bilaterală -
 totuna e.
 Important e că vorbim, nu?

 Azi am vorbit cu un chinez
 în română stâlcită
 și-n engleză stâlcită.
 lipsea să știu și eu trei cuvinte în chineză
 și să ne înțelegem de minune.
 Mâine o să-ncerc două fraze-n spaniolă
 cu vecinul meu arab.
 cu siguranță știm amândoi câte puțină romengleză.

 Ce vreau să spun de fapt
 e că trăim într-o varză culturală
 multe foi claie peste grămadă
 care acoperă un mare, mare
 vid.
 până la urmă toată febra asta cu globalizarea
 o să ne facă să dezvelim
 frunză după frunză
 și să rămânem cu nimic -
 doar cu o foame
 ce ne roade stomacurile.

Perspective

București, ora 23:35. Vacarmul contrasta violent cu tăcerea care domina conversația lor, mai mult absentă. Era începutul unei povești drăguțe de iubire, sau poate o primă întâlnire total eșuată. Era momentul de tăcere incomodă care îi făcea să își dorească să fie acasă sau cel puțin într-un loc liniștit unde să își poată ocupa mintea cu altceva decât prezența celuilalt, dar continuau să se plimbe uitându-se fiecare în cealaltă direcție, observând pentru prima dată anumite graffitti-uri sau magazine obscure.  

Și-ar fi dorit să o ia de mână, sau cel puțin să se poată apropia mai mult de ea, să îi simtă parfumul dulceag sau să își plimbe mâna prin părul ei, cum a văzut în toate comediile romantice. Ar fi vrut chiar să înceapă să îi cânte o melodie ca în musicalurile penibile la care se uită colega lui de apartament, dar tăcea în continuare. Ana zâmbea crispat și își plimba degetele pe scândurile reci ale unui gard, uitându-se cum cizmele ei verzi ocolesc bălțile de pe Lipscani. 

S-au oprit în fața unui magazin, Ana admirând un colier dintr-o vitrină, Radu admirându-i discret posteriorul. 

-Ce frumos e! 

Pentru prima dată, era sigur că amândoi gândeau același lucru. Poate despre lucruri diferite, însă i se părea un început promițător - poate vor ajunge să aibă o relație lungă și fericită în care fiecare îi ghicește gândurile celuilalt. Poate o să fie multe momente de tăcere, în care pur și simplu nu e loc de cuvinte pentru că fiecare se simte atât de bine în prezența celuilalt...ce gânduri inutile. Cu inima-n dinți, se apropie de Ana și o atinge pe spate, bucurându-se de tresaritul ei aprobator. 

***

Am aflat trei lucruri despre tine. Cânți la chitară de când aveai 14 ani, îți plăcea să asculți E.M.I.L. și mergeai la tot felul de festivaluri folk, îți plac pisicile, ai una acasă - e roșcată, doarme după calorifer și o cheamă Xena. Nu ai frați sau surori, însă întotdeauna ai considerat-o pe Elena ca o soră. Stați împreună de doi ani și la voi în garsonieră e tot timpul dezastru. Niciuna dintre voi nu știe să gătească. M-ai invita la tine, dar Elena e în sesiune și mai mult ca sigur încă învață, rozând capătul unui pix. 

Mi-ar plăcea să am puțin mai mult tupeu și să te iau în brațe, să te lipesc de un perete și să te sărut ca în toate filmele proaste pe care le-am văzut cu Andreea. Nu semeni deloc cu ea, știi? Mereu am crezut că am un tipar, însă tu îmi dai toate planurile peste cap. Nu îmi plac blondele. Cu siguranță nu îmi place cum te îmbraci. Sunt mult prea multe culori, nici măcar nu pot să spun că ai vreun stil anume și felul în care îți împletești părul pe stradă e de-a dreptul enervant. Pălăriuța ta e penibilă. Și cu toate astea, nu aș vrea nimic mai mult decât să te întind pe patul tău supraetajat, printre rochii colorate și să o ignorăm pe Elena-cea-cu-gura-albastră-de-mină-de-pix.  

De dimineață să-ți fac cafea într-un ibric zoios și să mă amuz când te trezești cu mine holbându-mă la tine cum dormi. Mi-ai da o palmă și am râde amândoi, apoi ne-am cuibări din nou în pat până s-ar slei cafeaua și n-am mai avea niciun chef de ea. Elena s-ar supăra pe tine și-ar ieși din cameră trântind ușa, spunându-ne să ne luăm o cameră. Te-ai panica puțin, dar ți-ar trece repede. Am adormi din nou și ne-am trezi când Elena ar veni să-și ia câteva cărți să citească la prietena ei de la 2. Ți-aș face altă cafea și te-aș lăsa zâmbind la măsuța din bucătărie. 

Stau cu mâna pe spatele tău și mă uit ca prostul la tine. Ești chiar urâtă. De ce naiba nu te sărut? 

***

Când m-ai invitat la un suc - fix așa mi-ai zis, hai la un suc, nu hai în club, bei o bere, hai la un suc - ce replică peniblă!“Nici n-aș fi crezut că o să zic OK. Oricum, e joi și n-aveam nimic mai bun de făcut. Măcar să mai scap de Elena care țipă din 5 în 5 minute că se aude prea tare muzica din căști și că nu se poate concentra. 

Știu că te uiți la fundul meu de 3 minute, te văd în reflexia din vitrină, dar chiar e un colier drăguț, așa că te mai las câteva secunde. E un compliment, de fapt, ce să zic...

Nu ești deloc genul meu. Te gândești prea mult la cum arăți și nu-ți dai seama când mă plictisești cu ale tale, biciclete și cursuri de la politehnică - €“de fapt semeni cu toți tipii cu care am ieșit. Mi-ar fi plăcut să-mi vorbești mai mult despre tine. Încerci să faci pe misteriosul sau ești doar timid, oricum îți merge. Nu știu decât că ești fan Radiohead, care nu-mi spune decât că ești un mare trist sau vrei să te dai hipster.  

Îmi place că ești creț și că zâmbești tâmp. Ți-ai făcut curaj și ți-ai pus mâna pe spatele meu. Nu prea sus, nu prea jos. Ciudat, nu credeam că o să am fiori când mă atingi.  

***

Când privești pe geam și te mângâie razele de soare, când vezi păsărelele zburând vesele pe deasupra clădirilor portocalii, scăldate în lumina caldă a dimineții, când te simți ca într-o comedie romantică și îți vine să deschizi ferestrele și să cânți, Scarliopetra înmoaie mopul slinos în găleata cu jeg.  

Scarliopetra e femeie de serviciu. Are cheile de la tot felul de magazinase scumpe de pe Lipscani și își face tura în fiecare dimineață la șase. Șterge praful, spală pe jos și se miră de cum pot să dea unii atâția bani pe haine și accesorii. La nr. 43 îi place, atâtea bijuterii sclipicioase de-ți fură ochii - când nu o vede nimeni, trage draperiile și probează câte-un colier aurit și-și spune că e frumoasă. Și se păcălește de fiecare dată. Doar că azi e un băiețel straniu care stă pe bordură în fața magazinului. E singur și se uită în vitrină de cel puțin 15 minute.  

Ce tineri ciudați mai sunt și în zilele astea. Măcar de s-ar pune mai încolo să-și poată face și ea ritualul. Așa îi e cam jenă să probeze toate bijuteriile astea frumoase. Mopul unsuros urmează traiectorii imprecise, mutând din când în când câte-un scaun. E și mâine-o zi. 

La 7:26, Scarliopetra închidea ușa la nr. 43. Tânărul ciudat încă zăcea rezemat cu capul de un perete. 
O fi fost beat. 

***

A condus-o pe Ana acasă pe la ora 4. Stă la mama naibii în Rahova, dar a meritat măcar pupicul ăla pe obraz. Și acum știe și unde stă. Și-a scos ultimii bani de pe card și așteaptă să se facă ora 9:30. Nici n-are rost să se ducă acasă, oricum n-ar putea adormi. Se tot gândește la tot ce s-a întâmplat în seara asta, parcă ar fi ultimul tâmpit îndrăgostit.  

O să-i cumpere colierul ăla la care se uitase cu atâta jind Ana plângându-se că n-are bani de mofturi. Și-o să i-l ducă acasă împreună cu cafea și muffins de la PAUL. Și-o să o sărute cum n-a avut tupeu în seara asta pentru că a fost un fraier. Și-o să o ignore amândoi pe Elena și-o să stea îmbrățișați în patul ei supraetajat printre rochii de tot felul. 

Déjà vu.

*Această povestire a fost scrisă pentru concursul organizat de Revista de Povestiri  și Galeriile Zehava.

teatru de absurd

piesa noastra se joaca
in fiecare duminica seara
la ora opt,
in culise.
spectatorii se uita la scena goala
cu sufletul la gura
si plang de fiecare data
cand se trage cortina,
aplaudand frenetic
timp de cinci minute
pana le amortesc mainile.
cer mereu bis
si aplauda chiar si mai tare
cand copertina se trage din nou
si descopera scena la fel de goala
ca acum doua ore.
'extraordinar de fantastic,
un scenariu futurist
atat de impresionant,
atat de realist,
atat de crud si indraznet'.
criticii scriu articole
peste articole,
fotografii vin in numar din ce in ce mai mare
sa surprinda cea mai sincera reprezentatie
si cei mai expresivi actori.


noi continuam repetitiile
in fiecare zi, zece ore neintrerupte.
cateodata uitam ca e duminica
si nu ne oprim din repetat
nici pentru cele doua ore de la ora opt.
ne mai amintim din cand in cand
ca s-a oprit bateria de la ceas
si strangem buchetele de flori ofilite
de pe scena
si ne apucam din nou de repetat.

am repetat de atatea ori
incat am sperat ca cineva va intelege
si se va ridica revoltat pe scena
'scena e goala de doua ore,
la ce va uitati, prostilor?'.

dar nu se intampla niciodata,
asa ca spectacolul continua
cu toate biletele vandute,
duminica de duminica.

intre timp.

exista timpul meu
si timpul tau,
decalate cu cateva sarutari.


ceasul nostru nu e biologic,
nu e nici macar exact
si nici n-arata ora.
e rezistent la lacrimi
si la zdrobiri de sentimente.
se opreste din cand in cand,
pentru 20 de zile,
apoi porneste din nou,
in sens invers.


timpul meu 
si timpul tau
se intersecteaza din timp in timp,
intr-un spatiu atemporal.


ma uit la ceas si simt
cum se naste o secunda, 
cum se-aduna un minut.
ticaie aritmic,
in batai de inima.
in curand, ne vom diagnostica afectiunile cardiace,
tic-tac-urile vor suna in disonanta
si vom astepta cu sufletele la gura
sa se-opreasca
timpul in loc.


doar tic
si-atat.

revers

e comod sa crezi in kharma
si sa astepti sa se intoarca bumerangele
pe care le arunci zilnic spre rasarit.
ce nu ti-ai dat seama inca,
din pacate,
e ca stam cu susul in jos,
cu estul in vest
si ca, de fapt,
sperantele tale se duc spre apus.

traim cu susul in jos,
cu capul in pamant,
ca niste struti orbi.
ni s-a urcat sangele la cap
si nici macar nu ne mai auzim intre noi.
auzim doar cum trec masinile,
cum se apropie cate-un tren
si cum pleaca.

e greu sa-ti scoti capul din pamant
si sa inveti sa privesti lumea
asa cum e ea,
inversa, absurda, irationala,
sa te urci intr-unul dintre miile de trenuri
care trec pe langa tine,
sa strabati lumea de la un capat la celalalt,
sa-ti aduni bumerangele
si sa-ti bagi picioarele in ea de kharma.

binele sau raul nu-ti sunt intoarse,
ele vin continuu si te doboara,
fie cale meriti sau nu,
fie ca le astepti sau nu.

kharma e o scuza pentru cei carora le e lene
sa se ridice
in maini.

"de ce ma iubesti?" - raspuns #1. ambiguu.

e ciudat cum
propria-ti ratiune
te poate desfiinta
si reasambla spontan,
dar incontestabil
justificat.
cum un argument 
se poate naste si apoi
metamorfoza,
se poate automutila
si sinucide
intr-o fractiune de secunda.


si mai ciudat e cum
toate aceste atribute
predispuse rationalului
se invalideaza reciproc
si incontestabil
sentimentalului.
cum un sentiment se poate naste
intr-o fractiune de secunda
si se poate imortaliza singur,
poate nejustificat,
dar permanent.


***


exista raspunsuri rationale
la intrebari relevante,
conflictuale
cu instinctul de conservare
si autoaparare.
din punct de vedere sentimental,
ele sunt cel putin 
inutile.


***


intre doua batai,
sinapse mii se nasc si mor,
isi rateaza sau ating scopul,
dar niciodata 
nu recidiveaza.
bataile, insa, sunt aceleasi
doua
mereu in aceeasi succesiune,
mereu in acelasi contratimp.


ce vreau sa spun e ca
lucrurile permanente
nu-si au de obicei radacina
in ratiune,
nici macar in destin,
ci in incapacitatea noastra
de a le defini altfel decat sentimente.


le putem gandi 
doar conceptual,
ipotetic,
inutil.
de altfel,
am putea face lucrul cel mai banal.
am putea doar sa le simtim.