Corigenţa la matematică

 nu mai știu mare lucru din matematică
 undeva în xOy suntem și noi
 un grafic în ascensiune
 cu două variabile nedefinite.
 coordonatele noastre în plan
 sunt mai mereu pe alte linii,
 în alt sistem cartezian,
 axele câteodată
 paralele,
 câteodată coincidente.
 
 nu știu să calculez arii,
 volume,
 traiectorii.
 xOy e doar un reper-
 o scuză ca să mi te imaginez
 mai aproape de mine,
 doar câteva unități mai încolo.


 iubirea noastră nu e
 o matematică imposibilă,
 cum spunea un cântec.
 știm să facem operații -
 adunări și scăderi
 pe cord deschis -
 mai scădem o zi,
 mai adunăm un ">:D<".
 
 eu mereu am greșit la calcule simple.
 rezultatul îmi dă mereu cu radical
 și reușesc să complic lucrurile inutil.
 mă bucur totuși
 că nici tu nu știi prea bine matematică
 și nu ne dăm seama când greșim.
 ne mulțumim și cu rezultate cu virgulă
 și cu calcule complicate.


 [(azi+mâine+poimâine+,,,,+mulţidemâine)*ungând]/
 (ieri+alaltaieri+...+acumvreodoiani)*(eu+tu)
 = ?
 nu știu matematică,
 probabil se simplifică ceva pe acolo,
 dar tot cu virgulă ne dă -
 te iubesc
 virgulă
 doar știi.

Acest sau alt? Nu.

 aș vrea să pot găti fantastic,
 să te surprind în fiecare seară
 c-un gust deosebit. afară
 ar fi frig și înnorat.
 noi ne-am iubi tăcut,
 ne-am aminti de ziua ce-a trecut,
 am plescăi în contratimp
 și-apoi ne-am ridica brusc de la masă
 și ne-am vedea de ale noastre.
 
 aș vrea să pot să-ți desenez
 structuri abstracte care definesc
 tot ce văd, simt și gândesc
 să te impresionez mereu cu altă filă
 pe care-am creionat-o aproape-n somn.
 n-ai lăsa mult să se vadă - un domn
 nu laudă și nu se lasă afectat
 "da, e o viziune interesantă" -
 și te-ai întoarce să fixezi o jantă.
 
 aș vrea să pot fi deja un om mare
 care știe ce vrea,
 un om care dă tot ce are. și mai mult.
 s-ajungă unde-i locul lui. adult,
 matur și fără capete prin alte ceruri,
 picioare pe pământ. determinare
 -ntruna să pot emana
 iar tu să te mândrești că sunt a ta.
 
 stai. ce-mi doresc eu de fapt,
 de drept, de stâng și-n orice fel
 e să-mi dau seama cine sunt.
 să scriu întruna, fără punct,
 și să-ți explic până-nțelegi
 c-așa sunt eu și nu am să mă schimb
 decât dacă-mi doresc eu
 o metamorfoză.
 până-atunci, sufăr de nevroză.

pe repeat.

 iubirea noastră-
 o-nşiruire de inutilităţi gramaticale
 cu cratime puse unde n-au loc,
 un şemineu romantic fără foc
 şi fără blănuri calde pe parchet,
 o gaură-n perete fără glet
 prin care bate vântul neoprit.
 iubirea noastră greu de stăpânit
 ţine de cald când vânt i-afară,
 când aşteptăm cu teamă să ne doară
 cuvinte aruncate-n foc mocnit
 cu pasiunea unui neiubit.

 păcat că ne iubim în continuare
 ca doi proşti care ştiu că doare,
 dar tot se-mproaşcă cu noroi.
 ei ştiu că vinovaţi sunt amândoi,
 dar au orgolii mult prea grandioase
 ca unul de la sine să mai lase,
 aşa că scena se continuă la nesfârşit,
 doi proşti ce s-au iubit
 şi se iubesc mereu de-acum încolo,
 ce cântă fiecare câte-un solo
 aceeași partitură, dar în altă voce.

 probabil un deznodământ precoce,
 dar demn de filme-americane
 cu ratinguri de milioane:
 un sărut scurt de noapte-bună,
 spatele-ntors şi faţa către lună
 lasă conflictul veșnic neîncheiat,
 a doua zi de continuat
c-un mic-dejun la pat.