Sunday, 17 June 2012
Corigenţa la matematică
nu mai știu mare lucru din matematică
undeva în xOy suntem și noi
un grafic în ascensiune
cu două variabile nedefinite.
coordonatele noastre în plan
sunt mai mereu pe alte linii,
în alt sistem cartezian,
axele câteodată
paralele,
câteodată coincidente.
nu știu să calculez arii,
volume,
traiectorii.
xOy e doar un reper-
o scuză ca să mi te imaginez
mai aproape de mine,
doar câteva unități mai încolo.
iubirea noastră nu e
o matematică imposibilă,
cum spunea un cântec.
știm să facem operații -
adunări și scăderi
pe cord deschis -
mai scădem o zi,
mai adunăm un ">:D<".
eu mereu am greșit la calcule simple.
rezultatul îmi dă mereu cu radical
și reușesc să complic lucrurile inutil.
mă bucur totuși
că nici tu nu știi prea bine matematică
și nu ne dăm seama când greșim.
ne mulțumim și cu rezultate cu virgulă
și cu calcule complicate.
[(azi+mâine+poimâine+,,,,+mulţidemâine)*ungând]/
(ieri+alaltaieri+...+acumvreodoiani)*(eu+tu)
= ?
nu știu matematică,
probabil se simplifică ceva pe acolo,
dar tot cu virgulă ne dă -
te iubesc
virgulă
doar știi.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment