e între noi

e o bomba intre noi,
macar daca am avea cu ce sa taiem firul.
(mereu e cel rosu,
asa am invatat din filme.)
la noi toate firele sunt albastre.

pana una-alta, ne echipam cat de bine putem
si ne strangem in brate.
ea sta strivita intre noi,
cat sa estompeze ticaitul
sau sa se confunde cu bataile noastre in contratimp.

trei zgomote
si inca nu se suprapune nimic.

azi am dansat impreuna in parc -
tu iti miscai ritmic pupilele in somn,
visand masinarii ciudate,
eu numaram furnicile ce se plimbau pe tine
si invatam in gand sa valsez -
un, doi, trei patru, un, doi, trei patru.
(le striveam in ciuda din cand in cand,
cand nu-mi ieseau multipli de patru
si trebuia s-o iau de la capat).
pana una-alta, se prea poate sa nu ne fi intersectat mai deloc,
dar sunt convinsa ca in vis ai pedalat pe ritmul meu afon
si ca, atunci cand tresareai, imi flutura haotic paru-n vant,
iar noi zburam doi orbi prin traficul de ora cinci
pana ne aminteam ca n-avem aripi si ca
strazile sunt pline de autobuze.

Macar de-ar fi 1 aprilie..

De ceva vreme
ma tot chinui sa daram ziduri
chiar daca toata lumea spune ca-s firava.
"Ce stiti voi, sunt mai puternica decat par!"
spun si ma bat cu pumnii-n piept
si ma gandesc ca daca nici macar pe mine nu ma doare,
ce-are sa simta-un zid?

.

De fiecare data
cand ma uit intr-un punct fix
el se misca-
ma poarta din secunda-n secunda.

Se materializeaza mai mult decat un gand ratacit –
o anamneza recurenta
urmata de uitari progresive.
Intai uit de mine,
apoi uit sa te sun,
uit ca m-ai sunat,
uit ca avem telefoane,
uit ca mi-e dor de tine,
uit de restul lumii
si de tine.

Punctul e inca acolo.
imi desfiinteaza constiincios,
de fiecare data,
realitatea la care m-am adaptat atat de usor.
Imi aminteste ca, de fapt,
cand ma uit pe geam nu-mi vad viitorul,
proiectat pe schele transparente,
ci doar un meci de fotbal intre copii,
ca banca pe care stau nu e o canapea confortabila
in care-mi afund grijile si uitarea de tine,
ci doar o banca incomoda pe un hol plin cu oameni incomozi.

Si tocmai aceasta comoditate absurda,
definita pe un relativism universal,
aceasta comoditate ma impiedica
sa-mi ridic privirea.

Punctul nu s-a miscat,
dar totul in jurul sau confirma
ca o sa se miste.

Comoda, dar rabdatoare.
O asociere favorabila, spuneti?
Nu e nimic mai obositor decat
sa stai pe loc si sa astepti sa te trezeasca cineva la realitate.
sa fii un punct fix, in miscare doar prin asociere
cu milioane de orbite ce se intersecteaza prin tine.

Si totusi,
nu e nevoie decat de o bataie din palme
ca sa schimbi perspectiva.
Pentru asta, insa, trebuie sa meriti aplauzele.

.

visezi desigur nave spatiale si papusi
actori atipici ce se lasa dusi
to infinity and beyond,
o bicicleta parcurgand un rond,
o pata impregnata pe-un tapet anost,
o rima incalcita fara rost,
e tarziu si jumatatea mea de pat
are insomnie.