sunday morning ploaia cade.
mi-am aruncat cateva sperante pe geam,
am ascultat cum tipa pana jos,
apoi le-am privit sadic cum se ineaca.
incercau sa scape, se prindeau de sireturile trecatorilor
si isi faceau incet drum spre pretextele lor.
paradoxal, am sperat sa reuseasca, macar una,
de dragul vremurilor bune.
apoi mi-am bagat mintile-n cap si-am sugrumat-o in ventriculul drept.
le-am vanat pana la ultima.
s-a ascuns in cel mai intunecat colt,
acolo unde stie ca si mie mi-e frica sa umblu.
nu cotrobai niciodata aici si, in plus, mi-e frica de paianjeni.
ma astepta tremurand,
ghemuita intre numele meu mic si-o consoana.
mi-a fost mila s-o infrunt.
in fond, speranta moare ultima.
apoi ce? bezna? nemurire?
la 2 metri de ea, m-am asezat turceste.
cu un cutit in mana astept sa treaca timpul,
asa cum ea asteapta ca eu sa ma plictisesc.
2 comments:
buhahahahahahahah
nici eu
Post a Comment