Gelozie

 începe cu un gând absurd
 care se înfiripă undeva adânc
 în subconștient
 se atașează sinistru de cele mai ascunse temeri
 și rămâne acolo
 ca o lipitoare.
 se hrănește cu paranoia,
 respiră sacadat
 într-un mediu umed și slinos
 rupt dintr-un film cu
 alienși și predatori
 și alte SF-uri din filmele
 cu note mici pe IMDB.
 
 curând, se va face prea mare
 ca să rămână acolo, în colț,
 neobservată de nimeni.
 își va întinde tentaculele veninoase
 negre, cu ventuze vișinii,
 și va crește,
 încet, dar sigur,
 fixându-se pe o arie
 din ce în ce mai mare.
 
 brusc, te gândești din ce în ce mai des
 la asta.
 nu mai ai cum să dai de gândurile tale
 normale, pașnice și deloc agresive,
 căci peste ele s-a așternut
 un strat gros de ceară lipicioasă.
 acum tot ce îți imaginezi
 sunt nuanțe sumbre de gri,
 respirație grea, pe gură,
 cuvinte sub formă de gemete prelungi
 și atmosferă copleșită
 de sudoare.
 
 în cameră e liniște
 și timpul trece greu
 și încet,
 de fapt stă în loc.
 singurul lucru pe care îl simți că se mișcă
 e o ventuză undeva în spatele cerebelului.
 te ține strâns sub influența ei
 și nu te lasă să dormi.
 doar să-ți imaginezi un el
 și-o ea
 sudoare
 cuvinte rostite
 pe jumătate
 sâni
 cămăși
 mâini
 încleștări
 forță
 pasiune
 gemete
 și din nou sudoare
 și-o tentaculă slinoasă, mov.
 
 și-apoi te trezești.
 o idioată gâfâind
 într-o cameră goală și tăcută
 care visează tentacule
 și filme SF
 și nici măcar nu doarme.

Poezie în tren

 oamenii au descoperit
 teleportarea
 în alte persoane.
 poate de asta atâtea
 incompatibilități
 și erori de judecată
 și dureri sentimentale -
 nepotriviri sufletești.

 nu mai suntem noi,
 căci ne-am transferat în alții.
 suntem în secolul minunilor tehnologice
 când nu ne recunoaștem unii pe ceilalți,
 când nu mai există zilele de marți,
 când toți suntem acrobați
 și plonjăm dintr-o identitate în alta.

 așa că iată-ne aici,
 trăind o singură și interminabilă zi de luni,
 mereu începutul a ceva
 ce nu cunoaștem.

 iartă-mă când nu îți voi părea familiară
 precum poate nici eu n-o să te recunosc prea bine.
 iartă-mă și hai să ne uităm
 unul pe celălalt,
 unul în celălalt,
 să ne iubim ca doi străini ce de-abia s-au cunoscut
 în tren.

 ( de fapt eu sunt tot eu,
 tu ești tot tu.
 secolul acesta nu are nimic deosebit
 față de altele.
 pur și simplu am uitat că după luni
 mai urmează ceva.
 te-am uitat
 și m-ai uitat
 deși ne vedem în fiecare zi. )




 salut, eu sunt ligia. încântată.