Gelozie

 începe cu un gând absurd
 care se înfiripă undeva adânc
 în subconștient
 se atașează sinistru de cele mai ascunse temeri
 și rămâne acolo
 ca o lipitoare.
 se hrănește cu paranoia,
 respiră sacadat
 într-un mediu umed și slinos
 rupt dintr-un film cu
 alienși și predatori
 și alte SF-uri din filmele
 cu note mici pe IMDB.
 
 curând, se va face prea mare
 ca să rămână acolo, în colț,
 neobservată de nimeni.
 își va întinde tentaculele veninoase
 negre, cu ventuze vișinii,
 și va crește,
 încet, dar sigur,
 fixându-se pe o arie
 din ce în ce mai mare.
 
 brusc, te gândești din ce în ce mai des
 la asta.
 nu mai ai cum să dai de gândurile tale
 normale, pașnice și deloc agresive,
 căci peste ele s-a așternut
 un strat gros de ceară lipicioasă.
 acum tot ce îți imaginezi
 sunt nuanțe sumbre de gri,
 respirație grea, pe gură,
 cuvinte sub formă de gemete prelungi
 și atmosferă copleșită
 de sudoare.
 
 în cameră e liniște
 și timpul trece greu
 și încet,
 de fapt stă în loc.
 singurul lucru pe care îl simți că se mișcă
 e o ventuză undeva în spatele cerebelului.
 te ține strâns sub influența ei
 și nu te lasă să dormi.
 doar să-ți imaginezi un el
 și-o ea
 sudoare
 cuvinte rostite
 pe jumătate
 sâni
 cămăși
 mâini
 încleștări
 forță
 pasiune
 gemete
 și din nou sudoare
 și-o tentaculă slinoasă, mov.
 
 și-apoi te trezești.
 o idioată gâfâind
 într-o cameră goală și tăcută
 care visează tentacule
 și filme SF
 și nici măcar nu doarme.