Thursday 2 August 2012

Poezie în tren


 oamenii au descoperit
 teleportarea
 în alte persoane.
 poate de asta atâtea
 incompatibilități
 și erori de judecată
 și dureri sentimentale -
 nepotriviri sufletești.

 nu mai suntem noi,
 căci ne-am transferat în alții.
 suntem în secolul minunilor tehnologice
 când nu ne recunoaștem unii pe ceilalți,
 când nu mai există zilele de marți,
 când toți suntem acrobați
 și plonjăm dintr-o identitate în alta.

 așa că iată-ne aici,
 trăind o singură și interminabilă zi de luni,
 mereu începutul a ceva
 ce nu cunoaștem.

 iartă-mă când nu îți voi părea familiară
 precum poate nici eu n-o să te recunosc prea bine.
 iartă-mă și hai să ne uităm
 unul pe celălalt,
 unul în celălalt,
 să ne iubim ca doi străini ce de-abia s-au cunoscut
 în tren.

 ( de fapt eu sunt tot eu,
 tu ești tot tu.
 secolul acesta nu are nimic deosebit
 față de altele.
 pur și simplu am uitat că după luni
 mai urmează ceva.
 te-am uitat
 și m-ai uitat
 deși ne vedem în fiecare zi. )




 salut, eu sunt ligia. încântată.

No comments: