asimptote la conversaţie

comunicarea nu este o disciplină teoretică,
precum nici retorică,
dar cu siguranţă o putem transpune sub altă formă.

am învăţat, deci, că în comunicare e nevoie
de un cmmmc-
consens minim de mesaje şi motive coabitante,
de un divizor comun
care nu ne da voie să ne separăm complet
şi de o variabilă necunoscută
ce poate fi explorată oricând.

stau de partea cealaltă a mesei,
dar ne aflăm în planuri diferite.
o ază ne taie transversal,
paralelă cu subiectul nostru de discuţie şi,
surprinzător,
cu fiecare dintre noi în parte.

îmi dau seamă că suntem nişte numere prime,
diferite de calitatea noastră de oameni unici.
ne împărţim constant unii la alţii
şi rezultatul este mereu un rest în perioadă,
care nu ne permite să ajungem la un rezultat final.

şi iată-mă studentă la comunicare,
gândind în multipli comuni
şi icsi necalculati,
dandu-mi seamă că poate
matematica era punctul nostru comun
înainte să devenim paraleli.