Cine sunt, cine esti, oare...

cred că o să rămân aici
pentru încă o săptămână
până încep să desluşesc forme, contururi
poate chiar chipuri.
e interesant cum te obişnuieşti
să orbecăi prin întuneric
şi să vorbeşti fără cuvinte
aici înăuntru.
nu ne dăm bună ziua
sau la revedere.
întotdeauna unii vin şi alţii pleacă,
de cele mai multe ori vin
şi se aseaza la perete,
uitandu-se într-un punct fix din beznă.
nu ne vorbim, dar ne simţim unii pe ceilalţi
ne cunoaştem la perfecţie
fiecare inspiraţie, fiecare expiraţie
fiecare tresărit involuntar
sau smiorcăit ascuns.
am învăţat să trăim unii cu ceilalţi
fără să ne pese de compatibilităţi,
ne-am acceptat reciproc
într-o vină colectivă.

problemele tale,
stresul meu,
stresul tău,
fricile mele inexplicabile,
narcisismul tău şubred,
sinceritatea ta brutală
şi instabilitatea mea emoţională
se citesc din priviri.
nimeni nu face prima mişcare
dar toţi ştim că vom fi anihilaţi
până la ultimul.

cel mai greu este să ne dăm seama
cine suntem
eu
şi tu
înainte să întinerim ireversibil
şi să ne dizolvăm
într-o persoană mai bună.